Interior Design Items – Useful or Useless – Which
Make Our Life
So Nice, So Comfortable…
Nature’s purpose is man.
Man’s purpose is style.
(De Stijle, 1919)
If today
contemporary art is a principal on the center of the scene, let’s
analyze the context of the decorative art (applied arts), apparently a second
line area. There are clear differences: while contemporary art – successor of
the first avant-garde of the 20th century – means a final rupture from the
classic (and traditional) art, the decorative arts – which come directly from
specific crafts (ceramic, glass, metal and others) – continue the traditional
art, though they have been strongfully influenced by the same avant-garde.
While the contemporary art expresses itself freely, without obstacles, the
other one serves something: decorative art is an art of adornment. It has
served the architecture for centuries. However, during the avant-garde it has
transformed itself following the new paterns. “In architecture, the adornment
is crime”, declared Adolf Loos, theoretician of new modernism. The aesthetique
dimension remains a constant in the context of applied art and when we add
utility and functionality the result consist in a design product.
It’s the Bauhaus School the one which established and practiced
in the first two decades of the of the last century some design principles for
creation of objects, both beautiful and useful meant for ordinary interior
design. They provided serial products (utility design): furniture, metal
objects, ceramics, fabrics at affordable prices for the population, as well as
products for graphic design (fonts and printing characters). Due to what they
accomplished in their studios in the short period of existence (because of the
social- political context of Germany in the fourth decade), the Bauhaus school
contributed to the awareness of artistic dimension of the common things, to
educate the taste, in general. However, we need to remember that applied arts
benefited the effects of the modernist movement of the 20th century,
signing important moments through different works of famous authors, style
creators. That was the beginning.
(T. G.)
Scopul naturii
este omul
Scopul omului
este stilul
(De Stijl, 1919)
Articole de interior – utile sau
inutile –
care ne fac viața atât de
plăcută, atât de confortabilă...
Arta contemporană, în toate
manifestările sale actuale – de la marile bienale internaționale, la faimoasele
târguri de profil – vehiculează în general, o problematică de interes actuală,
idei și concepte prizate de societate, adeseori preluate parcă din mass media,
din jurnalele de actualități. Artiștii de succes folosesc eficient, instrumente
conceptuale adaptate pentru a investiga realitatea și a o transforma finalmente,
în produs artistic, pentru consum. Publicul, pe de altă parte, vine în
întâmpinarea acestora, fiind antrenat de sistem. Astfel funcționează galeriile
și muzeele (occidentale), acolo unde lucrurile sunt deja structurate. Trebuie
să ne imaginăm situația, prin analogie cu mall-urile noastre: oferă ceva
oarecum, așteptat. Produsul de artă contemporană prezintă în multe cazuri, calități
estetice (antiestetice) și conține de obicei, o atitudine etică, morală, a
autorului. Un gest pozitiv, unde critica sistemului (social-politic, economic, etc.) își găsește
locul. Și în consecință, o artă ”majoră”, recunoscută de popor, și apreciată ca
valoroasă de cei care înțeleg limbajul formelor contemporane (video,
instalație, performance). Mă refer de asemenea, la contextul țărilor
occidentale, unde educația e mai răspândită, viața mai așezată și valorile mai
stabile, iar domeniul artei contemporane, ceva mai familiar, mai prietenos… (E
o cale pe care o urmăm de la o vreme și noi, cei din Europa de est, deci
lucrurile se vor ameliora, mai devreme sau mai târziu, când vom trăi într-o
lume comună…)
Dacă astăzi în lume, arta contemporană e un protagonist în mijlocul scenei,
să vedem care este situația artei decorative (artelor aplicate), o zonă de plan
secund, după toate aparențele. Există niște diferențe clare: în timp ce arta
contemporană – moștenitoarea primei avangarde a secolului 20, înseamnă ruptura
definitivă cu arta clasică (și tradițională), artele decorative, care se trag
direct din meșteșugurile specifice (ceramică, sticlă, metal, și altele),
continuă arta de factură tradițională, deși au fost marcate puternic de aceeași
avangardă. Pe când arta contemporană se
manifestă liber, neîngrădită de opreliști, cealaltă e în serviciul cuiva: arta
decorativă e o artă a ornamentului. A slujit de secole, arhitectura. Însă în
momentul revoluției avangardiste, s-a transformat și ea, după noile tipare. ”În
arhitectură, ornamentul e o crimă”, a declarat Adolf Loos, teoretician al
noului modernism. Dimensiunea estetică rămâne o constantă, în arta aplicată,
iar atunci când se cere în plus utilitate și funcționalitate, avem un produs de
design.
Este meritul școlii Bauhaus, de a fi stabilit și practicat, în primele
decenii ale secolului trecut, niște principii de proiectare pentru crearea unor
obiecte deopotrivă frumoase și utile, destinate interioarelor de locuit
obișnuite. Ei prevedeau produse de serie (design utilitar): mobilier, articole
din metal, ceramică, țesături, cu preț accesibil, pentru populație, ca și
produse de graphic-design (fonturi și
caractere tipografice). Prin ceea ce a realizat în atelierele sale, în
perioada scurtă de funcționare, din cauza contextului social-politic din Germania
deceniului 4, școala a contribuit la conștientizarea dimensiunii artistice a
lucrurilor comune, la educarea gustului, în general.
Și din nou e cazul să facem diferența de optică, între publicul occidental
și cel răsăritean: de multă vreme, domeniul design-ului e considerat în țările
dezvoltate – artistic, și inclus evident, în cel al artei contemporane; în
partea noastră, se pare că încă nu am ajuns la această concluzie. Deci mai e de
așteptat până cînd un scaun, de pildă, va fi considerat la același nivel
valoric cu o operă de pictură… Cu alte cuvinte: atunci când vizităm o
instalație (ansamblu discursiv alcătuit din elemente eterogene), căutăm din
reflex, tablourile. E deja o situație banală.
Dar trebuie amintit faptul că artele aplicate au beneficiat din plin de
mișcarea modernistă a secolului 20, marcând momente memorabile prin operele
unor autori celebrii, creatori de stil. Acesta a fost începutul.
Astfel, avem în patrimoniu:
The Red & Blue Chair, al lui Gerrit Rietveld
(1917), B306 (șezlong) de Le
Corbusier (1929), piesele de mobilier din lemn din anii 30, ale scandinavului
Alvar Aalto, design-ul specific în placaj curbat al familiei americane Charles
și Ray Eames (în anii 40 și 50), canapeaua Răsărit
la New York, de Gaetano Pesce (1980), Fotoliul
bine temperat, al lui Ron Arad (1986).
Toate acestea sunt un fel de monumente ale modernismului (și ale post
modernismului). Astăzi se produc în serie, și pot fi achiziționate de oricine, la
un preț convenabil – un avantaj prevăzut de cei ce le-au creat.
Chestiunea obiectelor utile produse de artiști, rămâne în dezbatere, ca și
rolul artei decorative în prezent. În bună parte, ”Articole de interior…”
vorbește poetic, despre aceasta.
T. G.
