luni, 20 septembrie 2010
joi, 12 august 2010
sâmbătă, 5 iunie 2010
sâmbătă, 29 mai 2010
duminică, 25 aprilie 2010
REMODERN Teodor Graur "New Thing"
Old Court Gallery, opening Tuesday, April 13th, 18.00.
Modernism is the ideological and the stylistic victorious faction in the last hundred years. All of us are modern style living. Even the fans of returning to old values are living now the scratch-clouds and do Internet browsing. Whether it refers to liberalism, science, communication, development, planning, design, technology, or comfort, fashion, sports, entertainment, consumerism, criticism, humor and hedonism, modernism - in all its aspects - marks the current lifestyle boundaries. With ideals and utopias, its products and its progressive ambitions, the vocation to defining new dynamism and modernism, holds us captive in an invisible cage boundless freedom that makes us overlook the reverse, chaos, discrimination, crisis handling, demagogy, obscurantism, violence, regression, authoritarianism, always present in the body of a civilization which go on, triumphal marching.
The distance between the utopia, the ideals of modernism, and the reality of modern life, the collision of new as obsession and the fatigue novelty - supplies the opera of the “Great Recycler” Teodor Graur. This distance is imperceptible when the latest model of television set is placed in a duplex freshly opened. But what really happens when a TV sit in the same duplex that was yesterday, or the day before yesterday, the latest model? Or one that was the last model 50 years ago?That one got the same aspiration to incorporate an absolute novelty, with its tip technology (now revoluta), with its pleasing forms (now embarrassing), the usefulness and the ideality (now hilarious) raised as a banner of progress (now the trash ).
The clash between nice progress today and yesterday produced a shivering consciousness into the dubitative objects, sardonically bricolate by Teodor Graur. He re-presents modernity as a still life, skilfully combining ambitions with disabilities, propensities, diversions and regression, just to highlight the new old-fashioned rhetoric, the mania of innovation, information, for the pleasure and comfort - that traces ideals and pathology of modernism. For Teodor Graur, modernism is a theme like "vanitas". His objects produced by the discovery of a secret nature of counter-kind appearance, have the apearence of ultimate allegory to funerary monuments. Maximum recycler, Teodor Graur is, at the same time, the artist who pompously embalm the modernism. Now mummy, the modernism says more about vanity and transitory nature of the new, about easily convinced and always exciting that the new(est) thing can again be left to resist, to transcend the ephemeral abundance and limitless consumption.
Remodern is a funeral ode, but whistled with smiling. Teodor Graur recovers the modernism in order to reveal its deleted gloss, the worn ideas and forms, but also the grandeur (already faded) of its ambitions at present, when consumption became the key and measure of progress. Somewhat melancholic, nostalgic Remodern makes visible the instability and caducity of innovation, of ideas and beautiful modernist forms, just by storing them with a cold love, sarcastic, applied, uncompromising and sometimes treacherous, as that of Teodor Graur.
Erwin Kessler
Old Court Gallery, opening Tuesday, April 13th, 18.00.
Modernism is the ideological and the stylistic victorious faction in the last hundred years. All of us are modern style living. Even the fans of returning to old values are living now the scratch-clouds and do Internet browsing. Whether it refers to liberalism, science, communication, development, planning, design, technology, or comfort, fashion, sports, entertainment, consumerism, criticism, humor and hedonism, modernism - in all its aspects - marks the current lifestyle boundaries. With ideals and utopias, its products and its progressive ambitions, the vocation to defining new dynamism and modernism, holds us captive in an invisible cage boundless freedom that makes us overlook the reverse, chaos, discrimination, crisis handling, demagogy, obscurantism, violence, regression, authoritarianism, always present in the body of a civilization which go on, triumphal marching.
The distance between the utopia, the ideals of modernism, and the reality of modern life, the collision of new as obsession and the fatigue novelty - supplies the opera of the “Great Recycler” Teodor Graur. This distance is imperceptible when the latest model of television set is placed in a duplex freshly opened. But what really happens when a TV sit in the same duplex that was yesterday, or the day before yesterday, the latest model? Or one that was the last model 50 years ago?That one got the same aspiration to incorporate an absolute novelty, with its tip technology (now revoluta), with its pleasing forms (now embarrassing), the usefulness and the ideality (now hilarious) raised as a banner of progress (now the trash ).
The clash between nice progress today and yesterday produced a shivering consciousness into the dubitative objects, sardonically bricolate by Teodor Graur. He re-presents modernity as a still life, skilfully combining ambitions with disabilities, propensities, diversions and regression, just to highlight the new old-fashioned rhetoric, the mania of innovation, information, for the pleasure and comfort - that traces ideals and pathology of modernism. For Teodor Graur, modernism is a theme like "vanitas". His objects produced by the discovery of a secret nature of counter-kind appearance, have the apearence of ultimate allegory to funerary monuments. Maximum recycler, Teodor Graur is, at the same time, the artist who pompously embalm the modernism. Now mummy, the modernism says more about vanity and transitory nature of the new, about easily convinced and always exciting that the new(est) thing can again be left to resist, to transcend the ephemeral abundance and limitless consumption.
Remodern is a funeral ode, but whistled with smiling. Teodor Graur recovers the modernism in order to reveal its deleted gloss, the worn ideas and forms, but also the grandeur (already faded) of its ambitions at present, when consumption became the key and measure of progress. Somewhat melancholic, nostalgic Remodern makes visible the instability and caducity of innovation, of ideas and beautiful modernist forms, just by storing them with a cold love, sarcastic, applied, uncompromising and sometimes treacherous, as that of Teodor Graur.
Erwin Kessler
RO
REMODERN
Teodor Graur
„Lucru nou”
Galeria Curtea Veche, vernisaj marţi 13 aprilie, ora 18.00.
Modernismul este facţiunea ideologică şi stilistică victorioasă în ultima sută de ani. Toţi trăim modern. Chiar şi propovăduitorii întoarcerii la vechile valori stau în zgîrie-nori şi navighează pe internet. Fie că se referă la liberalism, ştiinţă, comunicare, progres, urbanism, design, tehnologie, sau la confort, modă, sport, divertisment, consumism, criticism, umor şi hedonism, modernismul, sub toate aspectele sale, trasează frontierele modului de viaţă actual. Cu idealurile şi utopiile sale, cu produsele şi ambiţiile sale progresiste, cu vocaţia sa definitorie pentru dinamism şi noutate, modernismul ne ţine captivi în cuşca invizibilă a unei libertăţi neţărmurite, care ne face să trecem cu vederea reversul medaliei, haosul, discriminarea, criza, manipularea, demagogia, obscurantismul, violenţa, regresiunea, autoritarismul, mereu prezente în corpul unei civilizaţii ce-şi continuă mersul triumfal.
Distanţa dintre utopie, dintre idealurile modernismului şi realitatea distopică a vieţii moderne, coliziunea dintre obsesia noului şi oboseala noutăţii alimentează opera „marelui reciclator” Teodor Graur. Această distanţă este imperceptibilă atunci cînd aşezi ultimul model de televizor cu plasmă într-un duplex proaspăt inaugurat. Dar ce se întîmplă oare atunci cînd aşezi în acelaşi duplex un televizor care a fost ieri sau alaltăieri ultimul model? Sau unul care a fost ultimul model acum 50 de ani? Şi acela încorpora o identică aspiraţie spre noutatea absolută, cu tehnologia sa de vîrf (acum revolută), cu formele sale plăcute (acum penibile), cu utilitatea şi cu idealitatea lui (acum hilare), ridicate ca o flamură a progresului (devenit acum gunoi).
Ciocnirea dintre progresul frumos de azi şi progresul frumos de ieri produce un frison al conştiinţei în obiectele dubitative, sardonic bricolate de Teodor Graur. El re-prezintă modernismul ca pe o natură moartă, îmbinînd abil ambiţii cu handicapuri, propensiuni, diversiuni şi regresiuni, tocmai pentru a aduce în prim plan retorica învechită a noului, mania inovaţiei, a informaţiei, a plăcerii şi a confortului, care desenează atît idealurile cît şi patologia modernismului. Pentru Teodor Graur, modernismul este o temă gen „vanitas”. Obiectele sale, produse prin descoperirea unei naturi secrete în aparenţa de contra-natură a îmbinării lor, au acel aspect de alegorie ultimă al monumentelor funerare. Reciclator maxim, Teodor Graur este totodată artistul care îmbălsămează fastuos modernismul. Devenit mumie, modernismul spune astfel mai mult despre vanitatea şi caracterul tranzitoriu al noului, despre convingerea facilă dar mereu emoţionantă că lucrul (cel mai) nou poate să rămînă, să reziste, să transceandă efemerul abundenţei şi consumului fără limite.
Remodern este o odă funebră fluierată cu zîmbetul pe buze. Teodor Graur reşapează modernismul pentru a-i scoate la iveală luciul şters, uzura ideilor şi a formelor, dar şi grandoarea proaspăt fanată a ambiţiilor lui la ora actuală, cînd consumul a devenit cheia şi măsura progresului. Pe undeva melancolic, nostalgic, Remodern face să transpară precaritatea şi caducitatea inovaţiei, a formelor şi ideilor frumoase, moderniste, tocmai prin conservarea lor cu o dragoste rece, sarcastică, aplicată, intransigentă şi pe alocuri perfidă, precum aceea a lui
Teodor Graur.
Erwin Kessler
Teodor Graur
„Lucru nou”
Galeria Curtea Veche, vernisaj marţi 13 aprilie, ora 18.00.
Modernismul este facţiunea ideologică şi stilistică victorioasă în ultima sută de ani. Toţi trăim modern. Chiar şi propovăduitorii întoarcerii la vechile valori stau în zgîrie-nori şi navighează pe internet. Fie că se referă la liberalism, ştiinţă, comunicare, progres, urbanism, design, tehnologie, sau la confort, modă, sport, divertisment, consumism, criticism, umor şi hedonism, modernismul, sub toate aspectele sale, trasează frontierele modului de viaţă actual. Cu idealurile şi utopiile sale, cu produsele şi ambiţiile sale progresiste, cu vocaţia sa definitorie pentru dinamism şi noutate, modernismul ne ţine captivi în cuşca invizibilă a unei libertăţi neţărmurite, care ne face să trecem cu vederea reversul medaliei, haosul, discriminarea, criza, manipularea, demagogia, obscurantismul, violenţa, regresiunea, autoritarismul, mereu prezente în corpul unei civilizaţii ce-şi continuă mersul triumfal.
Distanţa dintre utopie, dintre idealurile modernismului şi realitatea distopică a vieţii moderne, coliziunea dintre obsesia noului şi oboseala noutăţii alimentează opera „marelui reciclator” Teodor Graur. Această distanţă este imperceptibilă atunci cînd aşezi ultimul model de televizor cu plasmă într-un duplex proaspăt inaugurat. Dar ce se întîmplă oare atunci cînd aşezi în acelaşi duplex un televizor care a fost ieri sau alaltăieri ultimul model? Sau unul care a fost ultimul model acum 50 de ani? Şi acela încorpora o identică aspiraţie spre noutatea absolută, cu tehnologia sa de vîrf (acum revolută), cu formele sale plăcute (acum penibile), cu utilitatea şi cu idealitatea lui (acum hilare), ridicate ca o flamură a progresului (devenit acum gunoi).
Ciocnirea dintre progresul frumos de azi şi progresul frumos de ieri produce un frison al conştiinţei în obiectele dubitative, sardonic bricolate de Teodor Graur. El re-prezintă modernismul ca pe o natură moartă, îmbinînd abil ambiţii cu handicapuri, propensiuni, diversiuni şi regresiuni, tocmai pentru a aduce în prim plan retorica învechită a noului, mania inovaţiei, a informaţiei, a plăcerii şi a confortului, care desenează atît idealurile cît şi patologia modernismului. Pentru Teodor Graur, modernismul este o temă gen „vanitas”. Obiectele sale, produse prin descoperirea unei naturi secrete în aparenţa de contra-natură a îmbinării lor, au acel aspect de alegorie ultimă al monumentelor funerare. Reciclator maxim, Teodor Graur este totodată artistul care îmbălsămează fastuos modernismul. Devenit mumie, modernismul spune astfel mai mult despre vanitatea şi caracterul tranzitoriu al noului, despre convingerea facilă dar mereu emoţionantă că lucrul (cel mai) nou poate să rămînă, să reziste, să transceandă efemerul abundenţei şi consumului fără limite.
Remodern este o odă funebră fluierată cu zîmbetul pe buze. Teodor Graur reşapează modernismul pentru a-i scoate la iveală luciul şters, uzura ideilor şi a formelor, dar şi grandoarea proaspăt fanată a ambiţiilor lui la ora actuală, cînd consumul a devenit cheia şi măsura progresului. Pe undeva melancolic, nostalgic, Remodern face să transpară precaritatea şi caducitatea inovaţiei, a formelor şi ideilor frumoase, moderniste, tocmai prin conservarea lor cu o dragoste rece, sarcastică, aplicată, intransigentă şi pe alocuri perfidă, precum aceea a lui
Teodor Graur.
Erwin Kessler
luni, 19 aprilie 2010
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
