RO

REMODERN
Teodor Graur
„Lucru nou”

Galeria Curtea Veche, vernisaj marţi 13 aprilie, ora 18.00.

Modernismul este facţiunea ideologică şi stilistică victorioasă în ultima sută de ani. Toţi trăim modern. Chiar şi propovăduitorii întoarcerii la vechile valori stau în zgîrie-nori şi navighează pe internet. Fie că se referă la liberalism, ştiinţă, comunicare, progres, urbanism, design, tehnologie, sau la confort, modă, sport, divertisment, consumism, criticism, umor şi hedonism, modernismul, sub toate aspectele sale, trasează frontierele modului de viaţă actual. Cu idealurile şi utopiile sale, cu produsele şi ambiţiile sale progresiste, cu vocaţia sa definitorie pentru dinamism şi noutate, modernismul ne ţine captivi în cuşca invizibilă a unei libertăţi neţărmurite, care ne face să trecem cu vederea reversul medaliei, haosul, discriminarea, criza, manipularea, demagogia, obscurantismul, violenţa, regresiunea, autoritarismul, mereu prezente în corpul unei civilizaţii ce-şi continuă mersul triumfal.

Distanţa dintre utopie, dintre idealurile modernismului şi realitatea distopică a vieţii moderne, coliziunea dintre obsesia noului şi oboseala noutăţii alimentează opera „marelui reciclator” Teodor Graur. Această distanţă este imperceptibilă atunci cînd aşezi ultimul model de televizor cu plasmă într-un duplex proaspăt inaugurat. Dar ce se întîmplă oare atunci cînd aşezi în acelaşi duplex un televizor care a fost ieri sau alaltăieri ultimul model? Sau unul care a fost ultimul model acum 50 de ani? Şi acela încorpora o identică aspiraţie spre noutatea absolută, cu tehnologia sa de vîrf (acum revolută), cu formele sale plăcute (acum penibile), cu utilitatea şi cu idealitatea lui (acum hilare), ridicate ca o flamură a progresului (devenit acum gunoi).

Ciocnirea dintre progresul frumos de azi şi progresul frumos de ieri produce un frison al conştiinţei în obiectele dubitative, sardonic bricolate de Teodor Graur. El re-prezintă modernismul ca pe o natură moartă, îmbinînd abil ambiţii cu handicapuri, propensiuni, diversiuni şi regresiuni, tocmai pentru a aduce în prim plan retorica învechită a noului, mania inovaţiei, a informaţiei, a plăcerii şi a confortului, care desenează atît idealurile cît şi patologia modernismului. Pentru Teodor Graur, modernismul este o temă gen „vanitas”. Obiectele sale, produse prin descoperirea unei naturi secrete în aparenţa de contra-natură a îmbinării lor, au acel aspect de alegorie ultimă al monumentelor funerare. Reciclator maxim, Teodor Graur este totodată artistul care îmbălsămează fastuos modernismul. Devenit mumie, modernismul spune astfel mai mult despre vanitatea şi caracterul tranzitoriu al noului, despre convingerea facilă dar mereu emoţionantă că lucrul (cel mai) nou poate să rămînă, să reziste, să transceandă efemerul abundenţei şi consumului fără limite.

Remodern este o odă funebră fluierată cu zîmbetul pe buze. Teodor Graur reşapează modernismul pentru a-i scoate la iveală luciul şters, uzura ideilor şi a formelor, dar şi grandoarea proaspăt fanată a ambiţiilor lui la ora actuală, cînd consumul a devenit cheia şi măsura progresului. Pe undeva melancolic, nostalgic, Remodern face să transpară precaritatea şi caducitatea inovaţiei, a formelor şi ideilor frumoase, moderniste, tocmai prin conservarea lor cu o dragoste rece, sarcastică, aplicată, intransigentă şi pe alocuri perfidă, precum aceea a lui
Teodor Graur.

Erwin Kessler